Reprezentanţii Consiliului Concurenţei (CC) au susţinut clarificarea unor aspecte din ordonanţa privind creditele populaţiei în cadrul unei întâlniri cu delegaţia FMI şi CE, subliniind că prevederile legii trebuie să fie în avantajul clienţilor, dar, în acelaşi timp, să nu afecteze sistemul bancar. Reprezentanţii CC s-au întâlnit vineri cu experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene pentru a discuta probleme referitoare la concurenţa în sistemul bancar românesc. În acest context, au fost analizate şi aspecte privind aplicarea ordonanţei referitoare la contractele de credit ale populaţiei, precum şi efectele acesteia asupra sistemului bancar. Reprezentanţii Consiliului Concurenţei au susţinut că este important ca forma finală a ordonanţei să păstreze facilităţile pentru consumatori, respectiv transparentizarea costurilor creditelor prin standardizarea comisioanelor şi asigurarea unui grad mai mare de mobilitate a clienţilor prin eliminarea comisionului de rambursare anticipată la toate tipurile de credite. „Vom acorda sprijinul nostru pentru ca ordonanţa să aducă clarificări, astfel încât să fie în avantajul consumatorilor, dar, în acelaşi timp, să nu afecteze sistemul bancar.
Sursa
Weight Watchers Recipe: Oatmeal Muffins
-
One of the excellent features of this recipe and cooking with oatmeal in
general is how well it meshes with most ingredients — for example, this is
delight...
15 years ago